Avocat Gabriela Baicu

Amânarea Aplicării Pedepsei – Condiții, Obligații și Efecte

Codul penal prevede trei categorii de pedepse principale: a) detențiunea pe viață; b) închisoarea; c) amenda. În plus există și pedeapsa accesorie și pedepsele complementare.  Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. Pedepsele complementare sunt: a) interzicerea exercitării unor drepturi; b) degradarea militară; c) publicarea hotărârii de condamnare.

Condiții

Amânarea Aplicării Pedepsei reprezintă o modalitate de executare a pedepsei pronunțate de instanța de judecată într-un proces penal. Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) C.pen. sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților. Nu se poate dispune amânarea pedepsei în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 335 și 336 C.pen.

Termenul de supraveghere

Termenul de supraveghere este de 2 ani și se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță.

Măsurile de supraveghere și obligațiile

Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații: a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională; b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor; c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea; f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță; g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță; h) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței; j) să nu ocupe sau să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere. Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate menține sau revoca amânarea aplicării pedepsei.

Efectele amânării aplicării pedepsei

Persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare. Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărâre.

Complet: Complet PENAL amanari pronunt.

Tip solutie: Amânarea aplicării pedepsei

Solutia pe scurt: În baza art. 396 alin (4) şi (10) din C.proc.pen., stabileşte faţă de inculpatul XXXXXXXX (…), pedeapsa de un an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin.1 C.pen. În baza art. 83 din C.pen, dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, ce se va calcula de la data când prezenta hotărâre rămâne definitivă. În baza art. 85 alin (1) din C.pen., pe durata termenului desupraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin (2) din C.pen, impune inculpatului următoarele obligaţii: 1) să frecventeze un program de reintegrare socială (programul”Bringing Safety on the Roads” derulat la Societatea European Strategies Consulting SRL); 2) pe parcursul termenului desupraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor sau, în subsidiar, dacă nu poate efectua munca acolo, în cadrul Administrația Domeniului Public București – Sector 1, pe o perioadă de 60 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă. În baza art. 83 alin (4) din C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare și îi pune în vedere că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurile şi obligaţiilor de supraveghere, comiterea pe parcursul termenului de supraveghere a unei infracțiuni intenționate sau cu intenție depășită, va atrage revocarea amânării aplicării pedepsei și executarea în regim de detenție a pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre. În temeiul art.274 alin. (1) din C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1600 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 600 de lei efectuate în faza urmăririi penale şi suma de 1000 de lei în cursul camerei preliminare și judecății. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi data XXXXXXXX.

Document: Hotarâre XXXXX/2025 XXXXXX

Aveți o situație care reclamă o soluționare juridică?

Sunteți implicat într-o situație juridică de natură civilă / penală sau doriți să promovați o acțiune în justiție, la orice instanță din București și din țară, nu ezitați să ne contactați! Vă putem consilia, asista și reprezenta pe întreg parcursul procedurilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *